marți, 26 martie 2013

Proiectul legii reparatoare.

Proiect al LEGII REPARATORIE

al pensiilor militare.

   Stimate domn Director al SCMD, consider ca nu sunteti pregatit sa ne sustineti, sau poate chiar RAU INTENTIONAT cita vreme, la angajarea in Sindicat ati manifestat fatis sustinerea la revenirea calculului pensiilor militare, pe baza soldelor actuale, prin calculul a 80% din soldele actuale, a functiilor si gradelor, prin care nu se crea discriminarea fata de legea pensiilor speciale, aplicate mai nou pentru CCR, sau a altor membri ai justitiei. Ati exprimat sau nu la inceput teza alinierii pensiilor militare cu cele NATO, in acelasi timp cu soldele? Acesta a si fost dezideratul prin care am decis sa ma afiliez acestei forme organizatorice derizorii, pentru care nu ati realizat nimic, in afara beneficiilor personale din firma. Ce mai vrei sa mai faci d-le Director, s-a demonstrat juridic ca este lovit de nulitate, asa cum s-a demonstrat cu banii luati in plus pentru CEDO, ori alte demonstratii organizate spre a fi ulterior anulate. Va demonstrati prin toate ectiunile, o labilitate psihica si lipsa de cunostinta a conducerii, dat fiind ca nici chiar maine, la un bilant la care nu mai vreau sa particip nici macar financiar, nu aveti un plan de referinta cu care ati inceput, la care am sustinut, fata de care sa faceti referire la realizari. Orice primar cu 8 clase, ales in rinduri repetate la conducere, ar fi avut un asemenea plan initial, la care sa faca referire. Cine v-a condus doctoratul? In ce a fost dirijat, sau mai aveti cumva si ceva studii sociologice? Eu le detin pe cele de psihologie, psihotehnologie aplicata, neurologie psihiatrica, pentru care am si iesit din sistem. Acum, din pricina sustinerii dvs. a noului proiect de lege(ordonanta,) se va continua calculul pensiilor pe baza CONTRIBUTIVITATII emisa de EMIL BOC, urmare careia, mi s-au furat 8 ani de vechime, transformati in puncte. Cine dracu a analizat asa ceva, fara sa gindeasca la ordinul de chemare din rezerva? Trebuie sa aiba ceva cu capul!!!!!!!!!!!!!!!! Cine mai sta atunci sa mai calculeze din nou punctele in grade si functii sau la vechime? Va rog vedeti ca sunt respectuos, desi mai batrin, lasati macar conducerea operativa a acestui "Sindicat" sau delegati conducerea firmei, unui operator profesionist.

 

duminică, 3 aprilie 2011

Daca aveti un dumnezeu, urmati-ne!

Am fost si vom fi oameni, asa cum am fost si la revolutia din Decembrie 1989 PENTRU CA SE PARE MAI ESTE UNA ARANJATA DEJA LA INALTA CURTE, DE DATA ASTA NEMUSULMANASI ATUNCI NU VOR MAI MURI OAMENI NEVINOVATI, si nici cei vinovati. UNITI-VA